Google introduce funcția de „coșmar” pentru magazinele online
Google va introduce în curând un buton care ar putea afecta marile magazine online ale momentului, cum ar fi eMAG, Amazon sau Alibaba.
Mai sunt câteva ore până la debutul celui mai important eveniment organizat de Google. I/O 2015 este organizat în San Francisco, la Moscone Center, și va începe la ora 19.30 în această seară. Cu toate acestea, veștile importante în legătură cu gigantul din sectorul online deja încep să apară, iar marile magazine online precum Amazon cu siguranță nu vor fi foarte fericite.
După cum scriu cei de la DigitalTrends, Omid Kordestani, unul dintre oficialii companiei, a confirmat în cadrul conferinței Code că adăugarea butonului ”Buy” este iminentă. După cum probabil ați înțeles deja, scopul mișcării este de a-i face pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe site-ul Google. Astfel, șansele ca ei să efectueze cumpărături direct de pe site-urile companiei fără a apela la rivali precum Amazon cresc considerabil.
În ciuda influenței sale considerabile, Google tot a avut nevoie de acordul altor părți pentru a putea implementa cu succes o asemenea soluție. Zvonuri că gigantul din Mountain View ar urma să includă butonul respectiv au început să apară încă de anul trecut. Pe atunci se pare că încă mai existau dificultăți în a convinge unii comercianți să accepte, unul dintre motive fiind incapacitatea de a controla procesul.
Între timp, se pare că acest obstacol a fost depășit, iar Google ar putea deveni un rival serios pentru Amazon. Mai multe informații în legătură cu acest subiect am putea afla în seara aceasta, în timpul prezentării de la Google I/O 2015.